De m-ai lăsa

De m-ai lăsa să te rescriu,
Nu ai avea să mai primeşti
Durerea punctului ce vine...

Şoptind iubire prin cuvinte,
În loc să taci de printre nouri,
Tu nu mai ştii ce-i viitor...

Te simt cum vii încet spre mine,
Un vis topit din amintiri
Şi scris cu litere răzleţe...

E bine să-ţi aduci aminte
Cuvintele rostite prea uşor...

Ucis, mă simt neînţeles
E prea uşor să fii rănit...

De m-ai lasa să te rescriu,
Ai fi o filă de poveste...

De m-ai lăsa să te rescriu,
Nu ai dori să mai primeşti
Dulceaţa buzelor amare.

Ai adormit cu greu pe seară
Fără naiva mea prezenţă.

Nu m-ai lăsat să te rescriu,
Şi ai rămas o carte fără file!

Iubire, tu ai rămas doar un ecou,
Un zbor ce aripi nu mai are…

Simt

Când mă atingi cu braţul tău
De înger dulce, păzitor,
Mă simt prea gol şi încă prea copil.

Când mă aduci la sânul tău
Atât de cald şi-atât de plin
Mă simt fierbinte şi naiv.

Când mă cuprinzi la pieptul tău
Atât de strâns, nepăsător
Mă simt departe şi rănit.

Când mă săruţi pe gâtul meu
Atât de supt şi otrăvit
Mă simt de viaţă irosit.

Când mă alungi cu vorba ta
De om-pământ şi muritor
Mă simt copil dezamăgit.

Când mă desprind de braţul tău
Însigurat şi-atât de gol,
Simt moartea, rece şi târzie,
Simt un trecut şi un nimic…

Simt un trecut şi un nimic…

Dar până când

Întreaga viaţă-i o cupă de amar,
De când m-am îndrăgostit de tine.

Iubirea-i o continuă durere,
De când în suflet port sufletul tău.

Inima-i doar o carne trădătoare,
De când sărutul tău m-a cotropit.

Sentimentele-s triste dileme,
De când îmi plâng singurătatea.

Timpul, nisip fără clepsidră
De când s-a scurs în apa viselor cu tine.

Îmi pari un nimeni,
Când iarba mă face să zâmbesc!

Vreau să te uit!

Ce să iubesc!?
Un vis pierdut?
Ori o dilemă?
Nisip şi apă?

Vreau să te uit!

Nu pot!

Căci cer îmi pari
Când dragostea mi-o strig spre stele!